Viorica Dăncilă prezintă azi BILANȚUL celor 6 luni de guvernare. Liviu Dragnea e nemulțumit de GLUMIȚELE de vedetă TV ale lui Eugen Teodorovici

Publicat: 23/07/2018, 00:32
Actualizat: 25/03/2019, 21:03

Președintele PSD Liviu Dragnea a precizat aseară, într-un interviu pentru România TV, că în această vară, liderii Coaliției PSD-ALDE vor evalua guvernarea Dăncilă, dar – deocamdată – nu s-a pomenit de vreo remaniere.

„Nu am avut nicio discuție cu premierul sau cu domnul Tăriceanu pe acest subiect. Nu știu. Va fi o discuție despre o evaluare a actului de guvernare în sine, dar n-am stabilit ca în această vară să vorbim despre o posibilă remaniere,” a declarat Liviu Dragnea. „Sigur că sunt mai mulțumit de unii și mai puțin mulțumit de alții, dar nu vreau să dau nume.”

Guvernul Viorica Dăncilă

Președintele PSD s-a arătat nemulțumit de maniera în care unii miniștri ai Cabinetului Dăncilă comunică măsurile adoptate.

„Mâine (luni -n.r.), doamna premier va prezenta un fel de bilanț al celor șase luni de guvernare, în care va prezenta cele mai importante măsuri adoptate, efectele pozitive ale acestor măsuri, urmând ca în perioada următoare, sper în această vară, fiecare dintre miniștri să prezinte aceste lucruri. Dacă e vreo mâhnire din partea mea și a premierului, este că, miniștrii – dacă nu ar avea ce să prezinte, aș mai zice, dar au destule măsuri luate – să prezinte ce măsuri bune au luat într-un domeniu,” a mai spus Dragnea. „Aud zgomotul de fond negativ că nu s-a făcut nimic și de aceea trebuie să comunice ce au făcut pe baza programului de guvernare. Nu există ministru din acest Guvern care să nu aibă ce comunica. Nu există niciun domeniu din viața economică, socială a României unde să nu se fi implementat măsuri.”

Unul dintre miniștrii de care Liviu Dragnea s-a declarat nemulțumit este Eugen Teodorovici, de la care așteaptă proceduri clare privind recuperarea de la familia Iohannis a banilor datorați statului român, iar acesta se ceartă cu șeful ANAF și umblă cu glumițe prin emisiuni de televiziune.

„Eu am cerut public și cer în continuare să nu stea inactivi în a recupera la bugetul statului această sumă, care normal că a fost stabilită printr-o hotărâre de instanță că a fost încasată necuvenit. Adică un folos necuvenit pentru familia respectivă, Iohannis. Nu asta așteaptă românii, ca ministrul de Finanțe să îl certe pe șeful ANAF,” a declarat Dragnea. „Eu nu știu cine trebuie să ceară înscrierea în Cartea Funciară, dar nu cred că poate fi ANAF. Adică reprezentantul statului nu poate să fie ANAF. Poate este Ministerul de Finanțe. Dar, repet, nu asta așteaptă oamenii. Oamenii așteaptă să vadă care este SOLUȚIAsau să se spună domnule, uite domnul Iohannis se ascunde în spatele unor găselnițe avocățești, în spatele unor chichițe juridice, în spatele nu știu cui și se folosește de asta ca să nu dea banii statului român. Astea trebuie spuse foarte clar, în cleștar. Trebuie explicate. Nici eu nu mă așteptam la asta și nu sunt foarte bucuros că a apărut această dispută. Eu aștept, ca președinte al partidului, ca președinte al Camerei Deputaților și ca cetățean român, un răspuns foarte clar. Acolo discutăm de câteva sute de mii de euro care trebuiau să ajungă la statul român de câțiva ani de zile și nu ajung.”

Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor Publice

Liderul PSD promite că va discuta săptămâna aceasta cu ministrul de Finanțe și îi va pune în vedere să rezolve rapid situația.

„Sunt 100 de variante (unde ar putea fi folosiți banii – n.r.), dar trebuiau să ajungă la statul român. De la cine? De la cineva care dă lecții de morală? Și care sigur mai are și o plângere penală despre care nu se vorbește nimic. Pe această speță. Unde este? La DNA,” a spus Dragnea. „Eu mă abțin. Nu vreau să dau replici sau răspunsuri domnului ministru de Finanțe, dar nu este comentator de televiziune. Este liber să facă orice glumă sau să dea orice sugestie. Un membru al Guvernului trebuie să vină cu proceduri foarte clare, care sunt initiate sau trebuie să fie initiate sau să spună care este situația și care sunt așteptările. Asta se așteaptă. Nu glumițe.”

Ministrul Finanțelor și președintele ANAF s-au contrat în ultimele zile referitor la casa din Sibiu pierdută în instanță de familia președintelui Klaus Iohannis, care nu a ajuns încă în administrarea statului, iar reprezentanții celor două instituții dau vina unul pe celălalt pentru asta. Vineri, Teodorovici anunța că va tranșa problema săpămâna aceasta, printr-o discuție cu Ionuț Mișa și Viorica Dăncilă.

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a mai anunțat duminică seară, că se poartă discuții pentru o posibilă Ordonanță de Guvern pentru Legea Off-shore, deoarece prevederile proaspăt aprobate nu sunt bine definite în anexe și nu sunt clare.

„Parlamentarii au plecat în vacanță. E normal. Astea sunt prevederile legale. Noi avem însă conducerea Camerei și colegii din Guvern, lucrăm la câteva proiecte importante, proiectul legii pensiilor și așteptăm motivarea Curții Constituționale pentru Fondul Suveran de Investiții,” a anunțat Liviu Dragnea în interviul de la România TV. „Noi nu o să citim într-o lună de zile, ci o să acționăm imediat. De asemenea, se fac discuții acum pentru posibile ordonanțe de guvern pentru Legea Off-shore. Eu am spus, chiar în seara zilei respective, după adoptarea legii, în Comisia de specialitate din Camera Deputațiilor s-au făcut modificări până în ultimele minute. Ceea ce este în lege nu este bine definit în anexe, nu sunt foarte clare.”

Gaze Marea Neagra

Colegii de coaliție ai PSD au fost nemulțumiți de felul în care s-a adoptat Legea Off-shore și au acuzat că nu au fost consultați, ba chiar puși într-o situație delicată prin aprobarea ei. Vice președintele ALDE Varujan Vosganian a cerut ca legea să fie modificată printr-o ordonanță de urgență a executivului.

„Având în vedere faptul că, față de ceea ce noi am dorit să apară în lege, în text nu reflectă în totalitate voința legiuitorului, se impune o intervenție de urgență pe actul normativ. Pot să vă spun, ca legiuitor, că sentimentul meu este că voința noastră de a îmbina un anumit tip de impozitare mai redus decât on-shore, dar în orice caz suficient de ridicat, trebuie să se combine și cu recuperarea costurilor de operare, care sunt foarte mari în zona off-shore și în acest sens, se impune o modificare de urgență a actului normativ. Toate deciziile se iau prin consens în coaliție, dialog există în coaliție, însă nu a existat pe acest act normativ.”

Pe 9 iulie, Camera Deputaților a adoptat, în calitate de for decizional, proiectul care stabilește măsuri pentru exploatarea gazelor din Marea Neagră, cu 175 de voturi pentru, 30 împotrivă și 30 de abțineri. Inițiativa legislativă adoptată de deputați reglementează modul de implementare a operațiunilor petroliere de către titularii de acorduri referitoare la perimetre petroliere off-shore.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Rezultate parțiale BEC, la 99,55%. Georgescu, pe primul loc. Lasconi și Ciolacu, pe muchie de...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Unde și când va fi înmormântat Gabriel Cotabiță
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Civilizațiile extraterestre inteligente și-ar putea transforma stelele în „nave spațiale naturale”, sugerează un cercetător